V-ați întrebat vreodată cum își găsesc drumul spre casă porumbeii voiajori?

•Cercetările au arătat că acești porumbei probabil folosesc ca repere pentru a naviga, poziția și unghiul Soarelui.

•Mai mult, unii oameni de știință sunt de părere că porumbeii voiajori folosesc o metodă de navigație, numită magneto-recepție. Recepția magnetică este abilitatea de a detecta și utiliza câmpul magnetic al Pământului pentru navigare. Porumbeii voiajori au o concentrație de particule de fier în ciocuri. Aceste particule de fier nu par să servească niciun alt scop util. Însă, se pare că ele servesc porumbeilor voiajori pentru a detecta câmpul magnetic al Pământului.

•O altă teorie ar fi aceea că porumbeii voiajori folosesc infrasunete de joasă frecvență, venite de pe pământ și oceane, pentru a-și găsi poziția. Este însă posibil să folosească toate cele trei metode. Oricum ar fi, cert este faptul că porumbeii voiajori au o memorie foarte bună. Cum altfel ar fi capabili să-și gasească drumul spre casă?
(sursa: Tim Shively, 5 februarie 2019)

•Să presupunem că luăm un porumbel voiajor și îl izolăm într-o cutie metalică întunecată, blocând toate câmpurile sonore, luminoase și magnetice. Dacă l-am duce la o sută de kilometri și l-am lăsa să se întoarcă acasă, ar reuși? Sau am putea face același tip de experiment dar să izolăm porumbelul de fiecare dintre cele trei condiții, una câte una și să vedem ce se întâmplă. S-a făcut vreodată un astfel de test? Dacă da, care au fost rezultatele?

•Mulți supraviețuitori ai cutremurului au susținut că animalele par să simtă chiar înainte de producerea cutremurului, în special păsările. Este probabil o poveste veche, dar dacă este adevărat, poate că păsările reacționează la infrasunete. Am putea amplasa camere de supraveghere cu infrasunete și video în locuri predispuse la cutremur. Analiza computerizată ar putea arăta o corelație între păsări, infrasunete și cutremure. S-a făcut acest experiment? Dacă da, care au fost rezultatele?

•Multe experimente au arătat că păsările sunt mult mai inteligente decât credem noi.

•Sursa: www.pmar.ro